S-a demonstrat ca APA are MEMORIE!

"Noile cercetări de la Institutul Aerospaţial al Universităţii din Stuttgart din Germania susţin teoria precum că apa are memorie. Această afirmaţie ar putea schimba substanţial modul nostru de a privi lumea.

Are apa memorie? Poate apa să reţină o “amprentă” de energii la care a fost expusă? Primul care a propus această teorie este imunologul francez Jacques Benveniste. El a publicat un articol controversat  în anul 1988 în revista Nature care explica ce este homeopatia.

Teoria lui Benveniste a continuat a fi promovată de unii şi contestată de alţii. Video-ul de mai jos arată experimente absolut fascinante făcute de Institutul al Universităţii din Stuttgart pe “memoria” apei.Rezultatele sunt deosebit de evocatoare, prezentând diferite tipuri de flori care sunt scufundate în apă şi modul în care reacţionează picăturile de apă la ele.

Dacă se dovedeşte că Jacques Benveniste are dreptate, atunci imaginaţi-vă ce ar putea însemna asta. Mai mult de 70% din planeta noastră este acoperită de apă; organismul uman este constituit 60% din apă; creierul uman conţine 70 % apă, plămânii – circa 90%. Energia noastră poate călători în afara creierului şi corpului nostru şi comunica cu energiile altor fiinţe vii de toate tipurile şi asta numai datorită amprentei acestei substanţe magice. Oceanele râurile şi ploile pot fi transportatoare de orice fel de informaţie prin întreaga lume."

SURSA: articol preluat integral de pe http://www.descopera.ro/

Povestea de preseverenta incredibila a lui Paganini!

Astazi am dat peste un articol motivational, atat de frumos, incat nu am putut sa nu il distribui mai departe..

"Era odata un mare violonist pe nume Paganini.

Unii spuneau ca el era foarte ciudat. Altii, ca era supranatural.

Notele superbe pe care le scotea vioara sa aveau un sunet diferit, de aceea nimeni nu voia sa piarda sansa de a vedea spectacolele sale.

Intr-o seara, loja unui auditoriu ticsit de admiratori era pregatita pentru a-l primi. Orchestra intra si a fost aplaudata. Dirijorul a fost, si el, ovationat. Mai mult, cand aparu figura lui Paganini, publicul ova?iona cu entuziasm. Paganini aseza vioara sa la umar si ceea ce se auzea era indescriptibil. Doimi si note intregi, treizecidoimi si saizecipatrimi, seisprezecimi si semiseisprezecimi pareau sa aiba aripi si sa zboare la atingerea degetelor sale incantatoare.

Deodata, un sunet straniu intrerupse amuzamentul de la parter.

Una din corzile vioarei lui Paganini se rupse. Dirijorul se opri. Dar Paganini nu se opri. Orchesta se opri. Uitandu-se la partitura sa, continua sa scoata sunete frumoase dintr-o vioara cu probleme.

Publicul se opri. Dirijorul si orchestra, exaltati, incepura sa cante. Inainte ca publicul sa se insenineze, un alt sunet perturbator distrase atentia spectatorilor. Se rupse o alta coarda a vioarei lui Paganini. Dirijorul se opri din nou. Orchestra se opri si ea. Dar Paganini nu se opri.

Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, el uita dificultatile si inainta scotand sunete dintre cele mai imposibile. Dirijorul si orchestra, impresionati, se intoarsera la cantat. Dar publicul nu-si putea imagina ceea ce avea sa se intample. Toti spectatorii, uluiti, exclamau: UAU! Se rupse o a treia coarda a vioarei lui Paganini. Dirijorul se bloca. Orchestra se opri. Respiratia spectatorilor se taie. Insa Paganini continua. Scoase toate sunetele de la unica coarda care ramase din vioara sa distrusa, ca si cum ar fi fost un contorsionist muzical. Nicio nota muzicala nu a fost uitata.

Dirijorul se incuraja. Orchestra se motiva. Publicul trecu de la liniste la euforie, de la inertie la delir. Paganini ajunse la glorie. Numele sau strabate timpul. Nu este tocmai un violinist genial.

Este simbolul perseverentului care continua sa mearga inainte in ciuda imposibilului.

___

Omule, oricine ai fi, nu stiu ce tip de probleme ai acum.

Poate fi o problema personala, familiala, profesionala…, nu stiu.

Dar un lucru stiu: Nu totul e pierdut. Mereu exista o coarda; Cantand la ea, exersezi ceea ce Dumnezeu a pus in tine ca talent. Cantand la ea, vei vibra. Invata sa accepti ca Cineva iti va lasa mereu o ultima coarda.

Cand vei fi descurajat, sa nu renunti niciodata. Atunci va exista in tine coarda perseverentei inteligente: “de a incerca inca o data”, de a mai face un pas cu un nou entuziasm.

Trezeste-l pe Paganini care se afla in tine si avanseaza pentru a invinge. Victoria este arta de a continua. Cand totul pare ca se prabuseste, da-ti o sansa si continua mai departe – Cel de Sus e cu tine.

Atinge coarda motivatiei si increderii si scoate sunete, rezultate pozitive.

Inainte, insa, intreaba-te:

Cine-l motiveaza pe motivator?

Adica: Cine motiveaza creierul tau, care pune in functiune mana, care canta la vioara?

Nu te frustra, nu te descuraja!

Aminteste-ti: acum mai este o coarda: Coarda invatarii prin repetitie pentru a gandi si gasi Calea.

Niciodata nu ti se vor rupe in viata toate corzile – Cel ce te-a creat are grija de asta.

Daca rezultatele sunt rele, atunci este sansa ta de a canta la ultima coarda, aceea a perseverentei si, mai ales, a smereniei, care reinviaza viitorul cu o innoire continua.

Este mereu coarda uitata, lasata cu siguranta de Cineva, care bine acordata, iti va da cel mai bun rezultat.

Insa daca, din intamplare, vei fi la fundul prapastiei, aceasta va fi sansa ta de a atinge cea mai buna coarda din univers: Increderea in tine, prin DUMNEZEU!

Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a intrupat, a luat chip de rob tocmai pentru a demonstra omului ca se poate ajunge la desavarsire, ca totul este posibil."

Sursa: http://caplimpede.ro/nu-te-frustra-nu-te-descuraja-citeste-povestea-incredibila-a-lui-paganini-cu-care-vei-persevera-in-viata-orice-ar-fi/

Marturia monahului Mitrofan, cel care s-a ascuns in podul Sfantului Mormant ca sa vada Sfanta Lumina

„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”, spunea el, „cu ochii mei ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului ca să cred”. De multă vreme, căuta modul de a da răspuns la întrebările lui. Într-o zi, pe când curăţa cupola în podul Mormântului, a descoperit o mică ascunză­toare în care, cu greutate, putea intra trupul unui bărbat. Era singurul loc în care putea să se ascundă şi să urmărească nevăzut de nimeni venirea Sfintei Lumini.

Monahul grec Mitrofan s-a născut în anul 1900 în localitatea Kerasunda din Pont. În 1921, în perioada genocidului locuitorilor din Pont de către turci, a fost omorâtă toată familia lui. El însuşi, la vârsta de 21 de ani, a fost prins şi trimis la închisoarea din Ntigiampakir, unde prizonierii lucrau la minele de cupru. Cei mai mulţi dintre ei erau condamnaţi la moarte din pricina mâncării infectate şi a condiţiilor mizerabile de trai.

După câteva luni de şedere în temniţă, Părintele Mitrofan a reuşit să evadeze. Fără patrie şi familie, singurul scop al vieţii sale era să reuşească să ajungă viu la Ierusalim, ca să se închine la Mormân­tul lui Hristos.

Timp de mai multe săptămâni, a călătorit descult prin munţi, ca o sălbăticiune, ascunzându-se de oameni. Îndreptându-se spre sud, a ajuns la localitatea Alep din Siria, de acolo a mers la Beirut, în Liban, după care, mergând zile întregi paralel cu ţărmul, a ajuns la portul Haifa din Palestina. Peregrinarea lui s-a încheiat la 1 noiembrie 1923, când a ajuns la Ierusalim, unde şi-a împlinit făgăduinţa sa la Sfântul Mormânt.

Doi ani mai târziu, în 1925, a fost tuns în monahism şi a fost rânduit păzitor al Sfântului Mormânt de către Patriarhul Damian I. În această calitate, a participat la ceremonia Sfin­tei Lumini de la Paştile anului 1925. Vreme de multe luni l-a chinuit nedumerirea şi îndoiala cu privire la natura minunii. Credinţa lui se clătinase şi se întreba dacă într-adevăr este vorba despre o minune adevărată. Răspunsul la întrebarea sa a venit câteva luni mai târziu, în Sâmbăta Mare a anului 1926, când a reuşit să se ascundă în podul Sfântului Mormânt, de unde putea să urmărească tot ceea ce se petrecea în interiorul lui.

Cele pe care le-a trăit în acea zi, le-a povestit după 55 de ani, la Paştile anului 1980, preotului cipriot Sava Ahilleos, care le-a consemnat în scrierea sa: Am văzut Sfânta Lumină. În acel an, părintele Mitrofan avea 80 de ani şi număra deja 56 de ani neîntrerupţi de păzitor al Sfântului Mormânt.

Aşa cum el însuşi a mărturisit, când era tânăr de 25 de ani, fusese stăpânit de o dorinţă nestăpânită de a vedea cu ochii săi cele ce se petreceau în înteriorul Mormântului în clipa când cobora Sfânta Lumină.

„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”, spunea el, „cu ochii mei ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului ca să cred”.

De multă vreme, căuta modul de a da răspuns la întrebările lui. Într-o zi, pe când curăţa cupola în podul Mormântului, a descoperit o mică ascunză­toare în care, cu greutate, putea intra trupul unui bărbat. Era singurul loc în care putea să se ascundă şi să urmărească nevăzut de nimeni venirea Sfintei Lumini.

În Vinerea Mare a anului 1926, la miezul noptii, Părintele Mitrofan pune în aplicare planul său îndrăzneţ. La ora 00:30 a cerut de la un ajutor de al său să-i aducă o scară ca să controleze candelele ce erau atârnate sus. După ce a urcat în podul Mormântului, a spus ajutorului să ia scara, motivând că va coborî de acolo printr-o săritură atunci când va termina controlul.

Însă Părintele Mitrofan a rămas în ascunzătoare toată noaptea. Ceasurile care au urmat au fost martirice, aşa cum povesteşte el însuşi, deoarece a în­ceput să fie stăpânit de o frică nemaicunoscută. Învinovăţiri şi mustrări de conştiinţă îl chinuiau pentru ceea ce a îndrăznit să facă.

„Am început să mă prihănesc pe mine însumi”, spunea el, „pentru ceea ce am făcut şi pentru hotărârea mea lipsită de maturitate... Toată lumea crede, numai tu, Mitrofane, nu crezi.”

Vreme de 12 ceasuri a rămas nemişcat şi tăcut. Avea cu el numai puţină apă şi o mică lanternă, pe care a folosit-o la ora 11 dimineaţa, când Mormântul a fost pecetluit şi el a rămas singur în întuneric.

După o oră, potrivit tipicului, la ceasul al doisprezecelea din zi, uşa Mor­mântului a fost despecetluită şi, mai târziu, a intrat patriarhul grec.

Fragmentul care urmează descrie cele care se săvârşesc după intrarea patriarhului, exact asa cum le descrie Părintele Mitrofan:

„Atunci am desluşit chipul patriarhului, care s-a plecat să intre în Mor­mântul dătător de viaţă. Exact în acea clipă, când agonia mea ajunsese la o înfricoşătoare încordare nervoasă în mijlocul tăcerii mormântale, în care îmi auzeam şi răsuflarea, am auzit deodată un şuierat uşor. Semăna cu suflare uşoară de vânt. Şi îndată am văzut o privelişte de neuitat: o Lumină al­băstruie a umplut tot sfinţitul loc al dătătorului de viaţă Mormânt... Câtă frică şi cutremur nu mi-a pricinuit acea Lumină albăstruie, în care Îl vedeam clar pe patriarh, de pe faţa căruia curgea transpiraţia… Şi, ca şi cum ar fi fost luminat de acea Lumină, a început să citească rugăciunile… Şi îndată Lumina albăstruie a început să se preschimbe într-o Lumină albă, ca aceea a Schimbării la Faţă a lui Hristos. În continuare acea Lumină albă s-a preschimbat într-o sferă luminoasă ca soarele, care a rămas nemişcată deasupra capului patriarhului. Apoi l-am văzut pe patriarh ţinând mă­nunchiurile cu 33 de lumânări. Şi ridicându-şi încet mâinile în sus, s-au aprins dintr-odată sfânta candelă şi cele patru mănunchiuri de lu­mânări. În acea clipă a dispărut sfera luminoasă. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi trupul îmi ardea în întregime.”

Aceasta este istorisirea Părintelui Mitrofan referitoare la fapta îndrăzneaţă pe care a întreprins-o în acea Sâmbătă Mare a anului 1926. Este singurul martor ocular care, fără să aibă dreptul, a trăit coborârea Sfintei Lumini în interi­orul Mormântului lui Iisus Hristos.

(Haralambie K. Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pp. 251-254)"

Sursa: articol preluat integral de pe http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/minuni-vindecari-vedenii/marturia-monahului-mitrofan-cel-care-s-ascuns-podul

Cum te aperi de o vibratie energetica negativa

"Ai simtit si tu atunci cand esti privit de o anumita persoana, o anumita energie directionata spre tine si te-ai simtit stanjenit. 

Simtim aceasta vibratie energetica si stim ca ceva sau cineva s-a conectat cu noi intr-un fel. Suntem cu totii telepatici intr-o anumita masura, desi unii dintre noi suntem mai constienti si ne-am dezvoltat aceasta abilitate innascuta mai mult decat alti oameni.

1. Interconectarea

Trupurile noastre sunt facute din energie. In interiorul si in afara fiintei noastre functioneaza anumite circuite care trimit impulsuri nervilor pentru a se conecta si pentru a comunica cu alte impulsuri de energie. Suntem cu totii interconectati in acest urias camp energetic de viata si gandurile noastre calatoriesc cu viteza fulgerului in acest urias camp de energie, conectandu-ne unul cu celalalt.

2. Cordoanele energetice

Atunci cand ne indreptam in mod constant gandurile si energia noastra catre o persoana anume, loc sau lucru, vom incepe sa realizam o conexiune printr-un cordon energetic cu acea persoana, loc sau lucru. Cu cat trimitem mai multa energie spre respectiva persoana, loc sau lucru, cu cat ne gandim mai mult la acea persoana, loc sau lucru, cu atat mai gros si mai mare devine cablul respectiv.  In acest fel, energia noastra se ataseaza fata de acea persoana, de exemplu. Astfel, in timp ce energia noastra curge din fiinta noastra acolo unde este nevoie, pierdem energie. Nu numai ca ne pierdem energia, ceea ce multi numesc “a-ti da puterea personala”, dar, de asemenea, permitem propriei noastre energii sa devina incurcata cu energia persoanei respective.

3. Detasamentul iubitor

De fiecare data cand ne atasam de ceva, capacitatea noastra de a circula liberi, fara povara, este redusa considerabil. Budistii definesc suferinta ca fiind “atasament”. Asta nu inseamna ca ne deconectam de viata sau de cei din jurul nostru. Asta inseamna ca, atunci cand alegem sa ne conectam o vom face dintr-un loc iubitor, din inima. Conectarea din inima este adecvata daca suntem capabili sa o facem dintr-un loc al detasamentului iubitor. Asta inseamna ca ne oferim dragostea noastra in mod liber, fara atasamente. Noi nu iubim din nevoia de a iubi, din insecuritate, din ego, pentru a dovedi ceva sau pentru a obtine ceva.  Noi pur si simplu iubim si simtim apreciere asa cum o facem pentru un apus de soare frumos. Acesta este detasamentul iubitor. Conectarea dintr-un loc al detasamentului iubitor nu ne ingreuneaza si nici nu incearca sa obtina energie de la celalalt. Pur si simplu iubeste.

Un vindecator minunat din Londra mi-a spus odata povestea unei femei tinere in varsta de 21 de ani, enorm iubita de parintii ei, care era in coma, gata sa moara de cancer. Parintii ei au mers la radio si disperati le-au cerut oamenilor sa se roage pentru ca fata lor sa traiasca. Oameni din intreaga lume au raspun cererii lor, iar tanara femeie se afla in continuare pe patul de moarte. In cele din urma, intr-o zi, acest vindecator a fost vizitat de spiritul tinerei femei care parea sa se afle intr-o criza si intr-o suferinta profunda. Prin urmare, el a mers sa o viziteze si cum statea langa patul ei, a vazut ca ea era infasurata din cap pana in picioare de cordoane energetice, mentinand-o legata de planul terestru si nepermitanu-i sa paraseasca acest plan. Ea a venit la el sa-l roage sa o elibereze. In timp ce statea langa ea, el a ajutat-o sa taie cordoanele tuturor rugaciunilor pe care le-au trimis oamenii, care au avut de fapt o intentie buna, cu toate ca nu cunosteau consecintele actiunilor lor. Apoi, el s-a intors acasa. O zi mai tarziuu, ea a aparut iar zambitoare si odihnita. Mai tarziu, el a auzit ca a murit in acea zi.

4. Iubirea neconditionata

Atunci cand venim dintr-un loc al nevoilor, atunci cand avem nevoie de ceva de la o alta persoana, atasam un cordon la acea persoan, nu din inima, ci din alte locuri, mai putin clare. Aceste cordoane sug efectiv energia de la cealalta persoana si pot provoca consecinte care nu lucreaza pentru binele suprem. Acesta este motivul pentru care adevarata iubire este numita neconditionata. Noi nu putem pune conditii sau asteptari in aceasta privinta. Aceasta iubire este oferita in mod liber.

5. Unisonul si autorizarea

Pentru a trai sanatos, trebuie sa avem toata propria noastra energie in propriul nostru spatiu si in corpurile noastre. Noi nu incercam sa conducem sau sa influentam vietile altora sa sa cream legaturi. Nu avem nevoie de energia altora pentru a supravietui. Fiecare dintre noi suntem propriul nostru generator de energie, cu resurse infinite de energie la dispozitia noastra. Tot ceea ce trebuie sa facem este sa fim in ton cu acea sursa divina de energie si sa o lasam sa curga prin noi. Aceasta este energia vietii, cea pe care o respiram cu fiecare respiratie si care umple fiecare celula a fiintei noastre, oferindu-ne viata.

6. Taierea cordoanelor

Atunci cand ne simtim confuzi, obositi, iritati, deranjati sau drenati un instrument important de vindecare este scanarea corpulu interior, atat din fata cat si din spate. Cordoanele energetice pot fi simtite, iar unii oameni au capacitatea de a le vedea. In cazul in care vezi sau simti un cablu care pleaca de la altcineva catre tine,  sau un cablu care pleaca de la tine catre altcineva, iti poti imagina cum tai efectiv aceste cordoane si cum ii permiti energiei sa se intoarca acolo unde ii este locul.

De asemenea, poti spune o rugaciune in timp ce tai cordoanele “Tatal, Fiul si Sfantul Duh, Sfanta Treime, ajuta-ma in deconectarea tuturor conexiunilor energetice negative care pleaca de la mine catre altii si de la atii catre mine.”

7. Libertate

Prin eliberarea de aceste cordoane energetice, poti sa cunosti libertatea si poti impartasi cu cei din jurul tau numai ceea ce iti doresti cu adevarat sa impartasesti si ceea ce este spre beneficiul tuturor."

Sursa: articol preluat integral de pe caplimpede.ro