S-a demonstrat ca APA are MEMORIE!

"Noile cercetări de la Institutul Aerospaţial al Universităţii din Stuttgart din Germania susţin teoria precum că apa are memorie. Această afirmaţie ar putea schimba substanţial modul nostru de a privi lumea.

Are apa memorie? Poate apa să reţină o “amprentă” de energii la care a fost expusă? Primul care a propus această teorie este imunologul francez Jacques Benveniste. El a publicat un articol controversat  în anul 1988 în revista Nature care explica ce este homeopatia.

Teoria lui Benveniste a continuat a fi promovată de unii şi contestată de alţii. Video-ul de mai jos arată experimente absolut fascinante făcute de Institutul al Universităţii din Stuttgart pe “memoria” apei.Rezultatele sunt deosebit de evocatoare, prezentând diferite tipuri de flori care sunt scufundate în apă şi modul în care reacţionează picăturile de apă la ele.

Dacă se dovedeşte că Jacques Benveniste are dreptate, atunci imaginaţi-vă ce ar putea însemna asta. Mai mult de 70% din planeta noastră este acoperită de apă; organismul uman este constituit 60% din apă; creierul uman conţine 70 % apă, plămânii – circa 90%. Energia noastră poate călători în afara creierului şi corpului nostru şi comunica cu energiile altor fiinţe vii de toate tipurile şi asta numai datorită amprentei acestei substanţe magice. Oceanele râurile şi ploile pot fi transportatoare de orice fel de informaţie prin întreaga lume."

SURSA: articol preluat integral de pe http://www.descopera.ro/

Povestea de preseverenta incredibila a lui Paganini!

Astazi am dat peste un articol motivational, atat de frumos, incat nu am putut sa nu il distribui mai departe..

"Era odata un mare violonist pe nume Paganini.

Unii spuneau ca el era foarte ciudat. Altii, ca era supranatural.

Notele superbe pe care le scotea vioara sa aveau un sunet diferit, de aceea nimeni nu voia sa piarda sansa de a vedea spectacolele sale.

Intr-o seara, loja unui auditoriu ticsit de admiratori era pregatita pentru a-l primi. Orchestra intra si a fost aplaudata. Dirijorul a fost, si el, ovationat. Mai mult, cand aparu figura lui Paganini, publicul ova?iona cu entuziasm. Paganini aseza vioara sa la umar si ceea ce se auzea era indescriptibil. Doimi si note intregi, treizecidoimi si saizecipatrimi, seisprezecimi si semiseisprezecimi pareau sa aiba aripi si sa zboare la atingerea degetelor sale incantatoare.

Deodata, un sunet straniu intrerupse amuzamentul de la parter.

Una din corzile vioarei lui Paganini se rupse. Dirijorul se opri. Dar Paganini nu se opri. Orchesta se opri. Uitandu-se la partitura sa, continua sa scoata sunete frumoase dintr-o vioara cu probleme.

Publicul se opri. Dirijorul si orchestra, exaltati, incepura sa cante. Inainte ca publicul sa se insenineze, un alt sunet perturbator distrase atentia spectatorilor. Se rupse o alta coarda a vioarei lui Paganini. Dirijorul se opri din nou. Orchestra se opri si ea. Dar Paganini nu se opri.

Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, el uita dificultatile si inainta scotand sunete dintre cele mai imposibile. Dirijorul si orchestra, impresionati, se intoarsera la cantat. Dar publicul nu-si putea imagina ceea ce avea sa se intample. Toti spectatorii, uluiti, exclamau: UAU! Se rupse o a treia coarda a vioarei lui Paganini. Dirijorul se bloca. Orchestra se opri. Respiratia spectatorilor se taie. Insa Paganini continua. Scoase toate sunetele de la unica coarda care ramase din vioara sa distrusa, ca si cum ar fi fost un contorsionist muzical. Nicio nota muzicala nu a fost uitata.

Dirijorul se incuraja. Orchestra se motiva. Publicul trecu de la liniste la euforie, de la inertie la delir. Paganini ajunse la glorie. Numele sau strabate timpul. Nu este tocmai un violinist genial.

Este simbolul perseverentului care continua sa mearga inainte in ciuda imposibilului.

___

Omule, oricine ai fi, nu stiu ce tip de probleme ai acum.

Poate fi o problema personala, familiala, profesionala…, nu stiu.

Dar un lucru stiu: Nu totul e pierdut. Mereu exista o coarda; Cantand la ea, exersezi ceea ce Dumnezeu a pus in tine ca talent. Cantand la ea, vei vibra. Invata sa accepti ca Cineva iti va lasa mereu o ultima coarda.

Cand vei fi descurajat, sa nu renunti niciodata. Atunci va exista in tine coarda perseverentei inteligente: “de a incerca inca o data”, de a mai face un pas cu un nou entuziasm.

Trezeste-l pe Paganini care se afla in tine si avanseaza pentru a invinge. Victoria este arta de a continua. Cand totul pare ca se prabuseste, da-ti o sansa si continua mai departe – Cel de Sus e cu tine.

Atinge coarda motivatiei si increderii si scoate sunete, rezultate pozitive.

Inainte, insa, intreaba-te:

Cine-l motiveaza pe motivator?

Adica: Cine motiveaza creierul tau, care pune in functiune mana, care canta la vioara?

Nu te frustra, nu te descuraja!

Aminteste-ti: acum mai este o coarda: Coarda invatarii prin repetitie pentru a gandi si gasi Calea.

Niciodata nu ti se vor rupe in viata toate corzile – Cel ce te-a creat are grija de asta.

Daca rezultatele sunt rele, atunci este sansa ta de a canta la ultima coarda, aceea a perseverentei si, mai ales, a smereniei, care reinviaza viitorul cu o innoire continua.

Este mereu coarda uitata, lasata cu siguranta de Cineva, care bine acordata, iti va da cel mai bun rezultat.

Insa daca, din intamplare, vei fi la fundul prapastiei, aceasta va fi sansa ta de a atinge cea mai buna coarda din univers: Increderea in tine, prin DUMNEZEU!

Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a intrupat, a luat chip de rob tocmai pentru a demonstra omului ca se poate ajunge la desavarsire, ca totul este posibil."

Sursa: http://caplimpede.ro/nu-te-frustra-nu-te-descuraja-citeste-povestea-incredibila-a-lui-paganini-cu-care-vei-persevera-in-viata-orice-ar-fi/

Marturia monahului Mitrofan, cel care s-a ascuns in podul Sfantului Mormant ca sa vada Sfanta Lumina

„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”, spunea el, „cu ochii mei ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului ca să cred”. De multă vreme, căuta modul de a da răspuns la întrebările lui. Într-o zi, pe când curăţa cupola în podul Mormântului, a descoperit o mică ascunză­toare în care, cu greutate, putea intra trupul unui bărbat. Era singurul loc în care putea să se ascundă şi să urmărească nevăzut de nimeni venirea Sfintei Lumini.

Monahul grec Mitrofan s-a născut în anul 1900 în localitatea Kerasunda din Pont. În 1921, în perioada genocidului locuitorilor din Pont de către turci, a fost omorâtă toată familia lui. El însuşi, la vârsta de 21 de ani, a fost prins şi trimis la închisoarea din Ntigiampakir, unde prizonierii lucrau la minele de cupru. Cei mai mulţi dintre ei erau condamnaţi la moarte din pricina mâncării infectate şi a condiţiilor mizerabile de trai.

După câteva luni de şedere în temniţă, Părintele Mitrofan a reuşit să evadeze. Fără patrie şi familie, singurul scop al vieţii sale era să reuşească să ajungă viu la Ierusalim, ca să se închine la Mormân­tul lui Hristos.

Timp de mai multe săptămâni, a călătorit descult prin munţi, ca o sălbăticiune, ascunzându-se de oameni. Îndreptându-se spre sud, a ajuns la localitatea Alep din Siria, de acolo a mers la Beirut, în Liban, după care, mergând zile întregi paralel cu ţărmul, a ajuns la portul Haifa din Palestina. Peregrinarea lui s-a încheiat la 1 noiembrie 1923, când a ajuns la Ierusalim, unde şi-a împlinit făgăduinţa sa la Sfântul Mormânt.

Doi ani mai târziu, în 1925, a fost tuns în monahism şi a fost rânduit păzitor al Sfântului Mormânt de către Patriarhul Damian I. În această calitate, a participat la ceremonia Sfin­tei Lumini de la Paştile anului 1925. Vreme de multe luni l-a chinuit nedumerirea şi îndoiala cu privire la natura minunii. Credinţa lui se clătinase şi se întreba dacă într-adevăr este vorba despre o minune adevărată. Răspunsul la întrebarea sa a venit câteva luni mai târziu, în Sâmbăta Mare a anului 1926, când a reuşit să se ascundă în podul Sfântului Mormânt, de unde putea să urmărească tot ceea ce se petrecea în interiorul lui.

Cele pe care le-a trăit în acea zi, le-a povestit după 55 de ani, la Paştile anului 1980, preotului cipriot Sava Ahilleos, care le-a consemnat în scrierea sa: Am văzut Sfânta Lumină. În acel an, părintele Mitrofan avea 80 de ani şi număra deja 56 de ani neîntrerupţi de păzitor al Sfântului Mormânt.

Aşa cum el însuşi a mărturisit, când era tânăr de 25 de ani, fusese stăpânit de o dorinţă nestăpânită de a vedea cu ochii săi cele ce se petreceau în înteriorul Mormântului în clipa când cobora Sfânta Lumină.

„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”, spunea el, „cu ochii mei ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului ca să cred”.

De multă vreme, căuta modul de a da răspuns la întrebările lui. Într-o zi, pe când curăţa cupola în podul Mormântului, a descoperit o mică ascunză­toare în care, cu greutate, putea intra trupul unui bărbat. Era singurul loc în care putea să se ascundă şi să urmărească nevăzut de nimeni venirea Sfintei Lumini.

În Vinerea Mare a anului 1926, la miezul noptii, Părintele Mitrofan pune în aplicare planul său îndrăzneţ. La ora 00:30 a cerut de la un ajutor de al său să-i aducă o scară ca să controleze candelele ce erau atârnate sus. După ce a urcat în podul Mormântului, a spus ajutorului să ia scara, motivând că va coborî de acolo printr-o săritură atunci când va termina controlul.

Însă Părintele Mitrofan a rămas în ascunzătoare toată noaptea. Ceasurile care au urmat au fost martirice, aşa cum povesteşte el însuşi, deoarece a în­ceput să fie stăpânit de o frică nemaicunoscută. Învinovăţiri şi mustrări de conştiinţă îl chinuiau pentru ceea ce a îndrăznit să facă.

„Am început să mă prihănesc pe mine însumi”, spunea el, „pentru ceea ce am făcut şi pentru hotărârea mea lipsită de maturitate... Toată lumea crede, numai tu, Mitrofane, nu crezi.”

Vreme de 12 ceasuri a rămas nemişcat şi tăcut. Avea cu el numai puţină apă şi o mică lanternă, pe care a folosit-o la ora 11 dimineaţa, când Mormântul a fost pecetluit şi el a rămas singur în întuneric.

După o oră, potrivit tipicului, la ceasul al doisprezecelea din zi, uşa Mor­mântului a fost despecetluită şi, mai târziu, a intrat patriarhul grec.

Fragmentul care urmează descrie cele care se săvârşesc după intrarea patriarhului, exact asa cum le descrie Părintele Mitrofan:

„Atunci am desluşit chipul patriarhului, care s-a plecat să intre în Mor­mântul dătător de viaţă. Exact în acea clipă, când agonia mea ajunsese la o înfricoşătoare încordare nervoasă în mijlocul tăcerii mormântale, în care îmi auzeam şi răsuflarea, am auzit deodată un şuierat uşor. Semăna cu suflare uşoară de vânt. Şi îndată am văzut o privelişte de neuitat: o Lumină al­băstruie a umplut tot sfinţitul loc al dătătorului de viaţă Mormânt... Câtă frică şi cutremur nu mi-a pricinuit acea Lumină albăstruie, în care Îl vedeam clar pe patriarh, de pe faţa căruia curgea transpiraţia… Şi, ca şi cum ar fi fost luminat de acea Lumină, a început să citească rugăciunile… Şi îndată Lumina albăstruie a început să se preschimbe într-o Lumină albă, ca aceea a Schimbării la Faţă a lui Hristos. În continuare acea Lumină albă s-a preschimbat într-o sferă luminoasă ca soarele, care a rămas nemişcată deasupra capului patriarhului. Apoi l-am văzut pe patriarh ţinând mă­nunchiurile cu 33 de lumânări. Şi ridicându-şi încet mâinile în sus, s-au aprins dintr-odată sfânta candelă şi cele patru mănunchiuri de lu­mânări. În acea clipă a dispărut sfera luminoasă. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi trupul îmi ardea în întregime.”

Aceasta este istorisirea Părintelui Mitrofan referitoare la fapta îndrăzneaţă pe care a întreprins-o în acea Sâmbătă Mare a anului 1926. Este singurul martor ocular care, fără să aibă dreptul, a trăit coborârea Sfintei Lumini în interi­orul Mormântului lui Iisus Hristos.

(Haralambie K. Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pp. 251-254)"

Sursa: articol preluat integral de pe http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/minuni-vindecari-vedenii/marturia-monahului-mitrofan-cel-care-s-ascuns-podul

Cum te aperi de o vibratie energetica negativa

"Ai simtit si tu atunci cand esti privit de o anumita persoana, o anumita energie directionata spre tine si te-ai simtit stanjenit. 

Simtim aceasta vibratie energetica si stim ca ceva sau cineva s-a conectat cu noi intr-un fel. Suntem cu totii telepatici intr-o anumita masura, desi unii dintre noi suntem mai constienti si ne-am dezvoltat aceasta abilitate innascuta mai mult decat alti oameni.

1. Interconectarea

Trupurile noastre sunt facute din energie. In interiorul si in afara fiintei noastre functioneaza anumite circuite care trimit impulsuri nervilor pentru a se conecta si pentru a comunica cu alte impulsuri de energie. Suntem cu totii interconectati in acest urias camp energetic de viata si gandurile noastre calatoriesc cu viteza fulgerului in acest urias camp de energie, conectandu-ne unul cu celalalt.

2. Cordoanele energetice

Atunci cand ne indreptam in mod constant gandurile si energia noastra catre o persoana anume, loc sau lucru, vom incepe sa realizam o conexiune printr-un cordon energetic cu acea persoana, loc sau lucru. Cu cat trimitem mai multa energie spre respectiva persoana, loc sau lucru, cu cat ne gandim mai mult la acea persoana, loc sau lucru, cu atat mai gros si mai mare devine cablul respectiv.  In acest fel, energia noastra se ataseaza fata de acea persoana, de exemplu. Astfel, in timp ce energia noastra curge din fiinta noastra acolo unde este nevoie, pierdem energie. Nu numai ca ne pierdem energia, ceea ce multi numesc “a-ti da puterea personala”, dar, de asemenea, permitem propriei noastre energii sa devina incurcata cu energia persoanei respective.

3. Detasamentul iubitor

De fiecare data cand ne atasam de ceva, capacitatea noastra de a circula liberi, fara povara, este redusa considerabil. Budistii definesc suferinta ca fiind “atasament”. Asta nu inseamna ca ne deconectam de viata sau de cei din jurul nostru. Asta inseamna ca, atunci cand alegem sa ne conectam o vom face dintr-un loc iubitor, din inima. Conectarea din inima este adecvata daca suntem capabili sa o facem dintr-un loc al detasamentului iubitor. Asta inseamna ca ne oferim dragostea noastra in mod liber, fara atasamente. Noi nu iubim din nevoia de a iubi, din insecuritate, din ego, pentru a dovedi ceva sau pentru a obtine ceva.  Noi pur si simplu iubim si simtim apreciere asa cum o facem pentru un apus de soare frumos. Acesta este detasamentul iubitor. Conectarea dintr-un loc al detasamentului iubitor nu ne ingreuneaza si nici nu incearca sa obtina energie de la celalalt. Pur si simplu iubeste.

Un vindecator minunat din Londra mi-a spus odata povestea unei femei tinere in varsta de 21 de ani, enorm iubita de parintii ei, care era in coma, gata sa moara de cancer. Parintii ei au mers la radio si disperati le-au cerut oamenilor sa se roage pentru ca fata lor sa traiasca. Oameni din intreaga lume au raspun cererii lor, iar tanara femeie se afla in continuare pe patul de moarte. In cele din urma, intr-o zi, acest vindecator a fost vizitat de spiritul tinerei femei care parea sa se afle intr-o criza si intr-o suferinta profunda. Prin urmare, el a mers sa o viziteze si cum statea langa patul ei, a vazut ca ea era infasurata din cap pana in picioare de cordoane energetice, mentinand-o legata de planul terestru si nepermitanu-i sa paraseasca acest plan. Ea a venit la el sa-l roage sa o elibereze. In timp ce statea langa ea, el a ajutat-o sa taie cordoanele tuturor rugaciunilor pe care le-au trimis oamenii, care au avut de fapt o intentie buna, cu toate ca nu cunosteau consecintele actiunilor lor. Apoi, el s-a intors acasa. O zi mai tarziuu, ea a aparut iar zambitoare si odihnita. Mai tarziu, el a auzit ca a murit in acea zi.

4. Iubirea neconditionata

Atunci cand venim dintr-un loc al nevoilor, atunci cand avem nevoie de ceva de la o alta persoana, atasam un cordon la acea persoan, nu din inima, ci din alte locuri, mai putin clare. Aceste cordoane sug efectiv energia de la cealalta persoana si pot provoca consecinte care nu lucreaza pentru binele suprem. Acesta este motivul pentru care adevarata iubire este numita neconditionata. Noi nu putem pune conditii sau asteptari in aceasta privinta. Aceasta iubire este oferita in mod liber.

5. Unisonul si autorizarea

Pentru a trai sanatos, trebuie sa avem toata propria noastra energie in propriul nostru spatiu si in corpurile noastre. Noi nu incercam sa conducem sau sa influentam vietile altora sa sa cream legaturi. Nu avem nevoie de energia altora pentru a supravietui. Fiecare dintre noi suntem propriul nostru generator de energie, cu resurse infinite de energie la dispozitia noastra. Tot ceea ce trebuie sa facem este sa fim in ton cu acea sursa divina de energie si sa o lasam sa curga prin noi. Aceasta este energia vietii, cea pe care o respiram cu fiecare respiratie si care umple fiecare celula a fiintei noastre, oferindu-ne viata.

6. Taierea cordoanelor

Atunci cand ne simtim confuzi, obositi, iritati, deranjati sau drenati un instrument important de vindecare este scanarea corpulu interior, atat din fata cat si din spate. Cordoanele energetice pot fi simtite, iar unii oameni au capacitatea de a le vedea. In cazul in care vezi sau simti un cablu care pleaca de la altcineva catre tine,  sau un cablu care pleaca de la tine catre altcineva, iti poti imagina cum tai efectiv aceste cordoane si cum ii permiti energiei sa se intoarca acolo unde ii este locul.

De asemenea, poti spune o rugaciune in timp ce tai cordoanele “Tatal, Fiul si Sfantul Duh, Sfanta Treime, ajuta-ma in deconectarea tuturor conexiunilor energetice negative care pleaca de la mine catre altii si de la atii catre mine.”

7. Libertate

Prin eliberarea de aceste cordoane energetice, poti sa cunosti libertatea si poti impartasi cu cei din jurul tau numai ceea ce iti doresti cu adevarat sa impartasesti si ceea ce este spre beneficiul tuturor."

Sursa: articol preluat integral de pe caplimpede.ro 

Puterea mintii, cel mai bun medicament.

Ati auzit de vindecari uimitoare, peste noapte, dar si de persoane care s-au imbolnavit subit, desi au fost sanatoase tun o viata intreaga. Ce aveau in comun? Se lasau usor influentate de propriile ganduri.

 

Dr. Lissa Rankin a observat, de-a lungul carierei sale, ca unii pacienti incepeau sa se simta mai bine, desi nu actionasera in aceasta directie, in timp ce altii contau pe un fizic de exceptie, insa se simteau tot timpul rau: “Eram incapatanata si cinica. Refuzam sa cred lucrurile care nu puteau fi dovedite prin metode conventionale. Dar cand pacientii se simteau mai bine, desi din punct de vedere stiintific, nu ar fi trebuit sa se intample asta, am inceput sa ma intreb daca nu exista ceva mistic la mijloc”.

 

Astfel, Rankin a avut o revelatie. Poate corpul uman este facut sa se refaca de la sine, iar mintea controleaza acest proces. Pornind de la aceasta idee, doctorita a inceput sa adune cazuri medicale in care puterea mintii a actionat mai bine ca orice alt tratament. Asa a dat peste pacientii care au chelit in urma unei presupuse chimioterapii, cand de fapt fusesera tratati cu solutie salina. 

 

In ciclul “vindecari miraculoase” intra si pacientul cu dubla personalitate, care era o zi diabetic, alta nu, iar analizele sale se schimbau in functie de persoana pe care o intruchipa. Tot aici se incadreaza femeia care si-a rupt gatul in doua locuri. A refuzat ajutorul medicilor, preferand indrumarea vraciului ei. Intr-o luna, era afara la jogging, ca si cum nimic nu se intamplase, povesteste Rankin.

 

Printre cazurile extraordinare stranse de medic de-a lungul timpului in cartea “Mind Over Medicine: Scientific Proof That You Can Heal Yourself”, se numara si barbatul paralizat care a mers din nou dupa ce s-a scaldat in apa de langa Lourdes (loc de pelerinaj catolic in Franta). Dr. Lissa isi aminteste si de femeia bolnava de cancer ovarian, in stagiul 4, care a refuzat sa creada ca sfarsitul este aproape, iar zece ani mai tarziu, incurajata de oamenii dragi, este inca in viata.

 

Nu este mai putin uimitor cazul barbatului cu arterele coronariene blocate, care a refuzat operatia pe cord, desi i s-a spus ca este cruciala. Omul a trait inca 20 de ani cu aceasta alegere, murind de batranete, la varsta de 92 de ani.

 

! Pentru a aduce aceste schimbari in viata ta, trebuie sa schimbi modul in care gandesti. Pune accent pe gandurile pozitive, inconjoara-te de iubire si veselie, iar efectele benefice se vor vedea.

 

Dr. Rankin a inteles cu adevarat morala descoperirilor sale dupa ce a ajuns la capatul puterilor.

 

La 32 de ani, doctorita trecuse prin doua casnicii esuate, lua tratament medicamentos pentru hipertensiune si i se descoperisera celule precanceroase in cervix. Se saturase de propria munca si nu mai facea fata responsabilitatile de sotie si mama. Apoi, lumea ei s-a naruit. Cu doua saptamani inainte de a naste, fratele ei a fost dus de urgenta la spital cu probleme grave la ficat, tatal a decedat, sotul si-a taiat doua degete cu fierastraul din neatentie si cainele a murit:

"Se spune ca atunci cand viata ta nu mai are sens, fie te aduni si cresti, fie iti creste o tumoare. Din fericire, eu am ales sa cresc".

 

Acum, dr. Lissa Rank

in este autoare si speaker, convinsa ca puterea mintii este cel mai bun medicament.

 

Cartea poate fi gasita si in Romania:

http://www.divin.ro/?53t4l&subdetalii=Fragment&v7f2k=6318

Sursa: articol preluat integral de pe: http://euforia.tv/

Chilia - Parintelui Arsenie Boca!

Chilia Parintelui Arsenie Boca se afla in muntii Fagaras, pe Valea Sambetei, aproape de Cabana Sambata, acest loc fiind un loc de pelerinaj unde credinciosii se roaga, pun o floare sau aprind o lumanare.

Chilia sa de pustnic, de pe Valea Sambetei, este un loc aproape inaccesibil, sapat in jgheabul unor pereti prapastiosi de stanca, pe care parin

tele sculptase chipul Maicii Domnului, transformand salbaticia muntilor in altar de rugaciune si meditatie.

Parintele Arsenie Boca se naste in data de 29 septembrie 1910, la Vata de Sus, langa Brad, judetul Hunedoara. Parintii sai, Iosif si Cristina, ii pun la botez numele Zian. Copilul face scoala primara in satul natal si apoi intra la Liceul National Ortodox “Avram Iancu”, din Brad, pe care-l absolva in anul 1929. In acelasi an se inscrie la Institutul Teologic din Sibiu.

In anul 1933, Mitropolitul Nicolae Balan il trimite cu bursa la Academia de Arte Frumoase din Bucuresti. Aici, el face studii cu profesorul Costin Petrescu. Urmeaza cursuri de medicina – anatomie, participa cu interes la prelegerile de mistica ale lui Nichifor Crainic. Frecventeaza si alte cursuri in domeniul culturii si artei.

In data de 29 septembrie 1935 este hirotonit diacon celib. Patru ani mai tarziu, dupa terminarea Academiei de Arte Frumoase, urmeaza o scurta perioada de ucenicie in monahism, la Sfantul Munte Athos. La reintoarcerea in tara, aduce cateva manuscrise ale Filocaliei fostului sau profesor de la Sibiu, Parintele Dumitru Staniloae, cu care colaboreaza la realizarea in limba romana a acestei lucrari. Parintele Arsenie scrie dupa dictatul Parintelui Staniloae, realizeaza coperta Filocaliei si sustine lucrarea de tiparire prin numarul mare de abonamente pe care le procura. Pe buna dreptate Parintele Dumitru Staniloae il numeste “Ctitor de frunte al Filocaliei romanesti”.

In anul 1939, in luna iunie, el intra in obstea Manastirii Brancoveanu de la Sambatade Sus. La data de 3 mai 1940 este tuns in monahism la Manastirea Sambata de Sus, primind acum numele de Arsenie. Doi ani mai tarziu, la 10 aprilie 1942, el este hirotonit preot. In anul 1943, la izvorul Vaii Sambata, langa un povarnis aproape vertical, teraseaza stanca. In interiorul masivului, scobeste o deschizatura pe care o largeste in interior, cu intentia de a realiza o chilie in inima muntelui.

In acelasi an el intra in atentia Securitatii. In anul 1945 este anchetat la Ramnicu Valcea, iar in cel urmator, la Brsov. Izvorul Tamaduirii, praznuit in anul 1948, este ultimul mare praznic sarbatorit la Manastirea Sambata.

In anul 1948, Patriarhul Justinian se gandeste sa-l cheme pe Parintele Arsenie Boca la treapta arhieriei. In acelasi an, el este anchetat la Fagaras. La 25 noiembrie, mitropolitul Nicolae Balan il aduce personal la Manastirea Prislop.

La data de 14 septembrie 1949, parintele staret Arsenie Boca este hirotesit protosinghel. Activitatea Parintelui Arsenie Boca in postul de staret se incheie in anul 1950. Manastirea Prislop devine manastire de maici. Parintele ramane in continuare la Prislop ca duhovnic, ajutat pentru o vreme si de Ieromonahul Dometie Manolache.

La 15-16 ianuarie 1951, oamenii autoritatii de stat il “ridica” pe Parintele Arsenie Boca pentru ancheta. Procedeul e brutal, iar parintele este dus la Canal. Este liberat anul urmator, intorcandu-se la Manastirea Prislop. Aici, participa la slujbe, picteaza si lucreaza in gradina manastirii, evita contactul cu pelerinii.

In anul 1955 este anchetat la Timisoara, apoi urmand sase luni de detentie. In anul 1959, prin actul Episcopiei Aradului nr. 2407/1959, semnat si parafat de Episcopul Andrei Mageru, este indepartat din manastire. In acelasi an, Parintele Arsenie Bocaisi incepe pribegia in Bucuresti. Este angajat la Biserica Sfantul Elefterie, ca pictor secund pe langa pictorul Vasile Rudeanu. Este angajat si la Atelierul de pictura al Patriarhiei de la Schitul Maicilor. In anul 1968, Parintele Arsenie Boca iese la pensie. Incepe pictura Bisericii parohiale din Draganescu, de langa Bucuresti.

Intre anii 1969-1989, dupa izgonirea fortata din Manastirea Prislop, obstea de maici se reorganizeaza intr-un asezamant manastiresc in orasul Sinaia. In acest asezamant Parintele Arsenie Boca si-a avut chilia si atelierul de pictura din anul 1969 pana in anul 1989. Aici lasa intr-o randuiala desavarsita predici, meditatii si desene.

La data de 28 noiembrie 1989, Parintele Arsenie Boca se muta la Domnul. Prohodit de o multime impresionanta de credinciosi, Parintele Arsenie este inmormantat in cimitirul Manastirii Prislop, in ziua de 4 decembrie 1989.

Chilia Parintelui Arsenie Boca – Sambata de Sus

Parintele si-a inceput chilia in timp ce se afla la Manastirea Sambata. In anul 1943, la izvorul Vaii Sambata, langa un povarnis aproape vertical, Parintele Arsenie Boca teraseaza stanca, foarte abrupta pe aceasta parte a muntelui. In interiorul masivului de piatra, el scobeste o deschizatura pe care o largeste in interior, cu intentia de a realiza o chilie in inima muntelui.

Nu parintele a sapat singur chilia, asa cum se crede. Parintele a lucrat cu oameni. In interiorul masivului, “scobeste” o deschizatura cu inaltimea 1.65-1.75 metri si latimea de 0.80 metri, pe care o largeste in interior, cu intentia de a realiza o chilie in “inima” muntelui. Ivindu-se fisuri in stanca, construieste o schela suspendata in fata, spre cursul vaii, si sapa o deschidere boltita de aproape 2 metri, inainteaza cam 1 metru, dupa care lucrarea se opreste. Chilia e un inceput, un hol din care urma sa se desfaca o camera in stanga.

“A renuntat pentru ca a constatat ca se infiltreaza apa. Parintele a renuntat la aceasta lucrare si din motivul acesta, dar si din teama de a nu se face o legatura gresita intre partizanii care se ascundeau prin acesti munti si el. Parintele Arsenie Boca a fixat un loc socotit de retragere, care pana la urma nu a fost de retragere, nici pentru el si nici pentru altcineva, pentru ca e in apropiere o cabana turistica.” (Arhimandritul Teofil Paraian)

Chilia Parintelui Arsenie Boca se afla pe versantul vestic al caldarii Valea Sambetei, in dreptul cabanei “Valea Sambetei”, la o altitudine de aproximativ 1.600 de metri. Pana la cabana “Valea Sambetei” se ajunge de la Complexul Sambata in aproape doua ore de mers pe jos, pe poteca marcata cu triunghi rosu.

Traseul spre “Chilia Parintelui” pleaca din apropierea Manastirii Brancoveanu – Sambata de Sus, pe un drum forestier, care este accesibil cu masina pe o portiune destul de lunga, in functie de anotimp. Drumul forestier merge insa pana la cabana Valea Sambetei. Pe o vreme buna, drumul poate fi parcurs pana aproape de cabana. Drumul urca incet, cand pe stanga, cand pe dreapta raului Sambata, pe care il traverseaza pe podete de lemn.

Odata ajunsi la cabana Valea Sambetei, o minunata priveliste ni se deschide in fata ochilor. Aflati la o altitudine de 1400 de metri, putem observa foarte usor Fereastra Mare si Fereastra Mica a Sambetei, cat creasta Masivului Fagaras.

De la cabana Valea Sambetei poteca porneste cu emotie spre Chilia Parintelui Arsenie Boca. Chiar in apropierea cabanei se afla un indicator care ne arata spre dreapta, poteca marcata cu cruce albastra care ne duce catre chilia Parintelui Arsenie Boca.

Aceasta ultima parte din drum este foarte anevoioasa, muntele ridicandu-se parca in picioare. Parcurgerea traseului spre chilia parintelui nu este recomandat iarna, pe zapada sau ploaie, datorita riscului de a aluneca pe pietre. Pe alocuri urcusul este ajutat de un cablu de sustinere si de scari de lemn. De la cabana si pana la chilie nu se fac mai mult de 30 de minute. Chilia Parintelui Arsenie Boca se inalta deasupra unei prapastii verticale de mai bine de 100 de metri.

Sursa: crestinortodox.ro, articol preluat integral caplimpede.ro

CULOAREA LUMINII DIN JUR INFLUENTEAZA MODUL DE GANDIRE AL OAMENILOR!

Modul de gandire al oamenilor este influentat de culoarea luminii din jur, expunerea la lumina albastra, verde sau portocalie influentand fie in bine, fie in rau, potrivit Le Figaro.

Lumina serveste nu doar la a vedea clar. Esentiala pentru a face sa functioneze ceasul biologic al omului, pentru a-l ajuta sa nu dormiteze in timpul zilei si nici sa sufere de “depresii de iarna”, lumina este indispensabila si pentru executarea corecta a unei sarcini cognitive, precizeaza publicatia mentionata.

Insa creierul uman isi aminteste de asemenea de lumina pe care a primit-o inainte de a exercita o asemenea activitate. Acest lucru a fost demonstrat recent de Centre de Recherches du Cyclotron (CRC) de la Universitatea din Lieges (Belgia) si de Departamentul de cronobiologie din cadrul Institutului pentru celule stem si creier (Inserm), Lyon.

De mai multa vreme se cunoaste ca in ochiul uman sunt doua tipuri de celule care receptioneaza lumina: cu con si cu bastonase. Melanopsina, identificata de vreo zece ani, este un alt tip de fotoprotector care transmite informatia luminoasa spre zone ale creierului care au in competenta sarcini non-vizuale. Cercetari realizate in laborator au aratat ca, la animale, absenta melanopsinei ar perturba functiile non-vizuale.

“La oameni, se stia ca melanopsina exista, insa nu se putea suspecta ca aceasta joaca un rol”, explica Howard Cooper, cercetator la Inserm si unul dintre autorii studiului.

Or, melanopsina prezinta doua particularitati: ea raspunde intr-un mod foarte lent la expunerea la lumina si ia diferite forme, in functie de culoarea luminii la care este expusa.

Un numar de 16 voluntari au fost rugati sa execute o sarcina cognitiva simpla in timp ce erau expusi unei lumini-test. Inainte de aceasta, ei au fost supusi timp de 10 minute la o lumina albastra, verde sau portocalie, apoi cufundati in intuneric timp de 70 minute. In timp ce voluntarii realizau sarcinile cognitive cerute, cercetatorii monitorizau modul de functionare a creierului lor, datorita imageriei prin rezonanta magnetica functionala (IRMf).

Aceste imagini au aratat ca trei regiuni cerebrale, implicate in reglarea procesului de trezire si proceselor cognitive complexe, reactioneaza mai bine la lumina-test atunci cand particiantii au fost, in prealabil, expusi unei lumini portocalii. In acelasi timp, expunerea la o lumina albastra avea un efect invers.

“Aceasta arata ca melanopsina participa de o maniera predominanta la sarcinile cognitive non-vizuale”, explica Howard Cooper.

Prin mai multe aspecte, melanopsina seamana cu fotopigmentii intalniti la nevertebrate si la plante.

“Prin urmare, oamenii au in ochi o masinarie identica celei care exista la nevertebrate si care participa la regularizarea procesului de cunoastere”, explica oamenii de stiinta.

Sursa: agerpres.ro, articol preluat integral de pe cap limpede.ro