Catina - miraculosul ginseng romanesc

   

Puţine plante din flora autohtonă, ba chiar mondială pot rivaliza cu cătina românească în privinţa calităţilor curative şi diverselor aplicaţii medicale. Cu fructele sale, ca nişte bobiţe aurii care se coc toamna, cătina ne oferă un nesperat ajutor tuturor, indiferent de vârstă sau afecţiuni. Vitaminizantă de excepţie, antioxidantă redutabilă şi neîntrecută stimulatoare a sistemului imunitar, cătina are încă multe valenţe necunoscute publicului larg.

Scurtă carte de vizită

Cunoscută în special sub denumirile populare de cătină albă, cătină ghimpoasă, cătină de râu, sau chiar dracilă din cauza spinilor ei redutabili, cătina are şi o denumire ştiinţifică pe măsura calităţilor sale. Genul Hippophae, cum l-au numit botaniştii, derivă din termenii greceşti de hippos-cal şi phao-eu omor. Denumirea se referă la utilizarea fructelor de cătină în antichitate pentru eliminarea viermilor intestinali la cai.
Alţi faimoşi autori antici precum Dioscorid şi Theophrast recomandau hrănirea cailor de curse cu cătină pentru sporirea masei musculare şi a luciului părului.
Din punct de vedere taxonomic, cătina face parte din ordinul Rosales, familia Eleagnaceae, specia Hippophae rhamnoides.
Se prezintă ca un arbust tufos, extrem de rezistent în egală măsură la ger şi la secetă. Iubeşte lumina directă a soarelui, şi nu creşte în zone semiumbroase sau acoperite.
Atinge în medie înălţimea de 1,5 - 4 metri, dar în condiţii optime de mediu poate atinge şi 8 metri. Când clima zonei geografice unde creşte este totuşi prea aspră, cătina se adaptează la acest factor extern devenind un arbust târâtor.
Înfloreşte în lunile martie-aprilie, depinde de temperatură. Fructifică anual, însă abundent doar după vârsta de 4-5 ani, şi atunci o dată la doi ani.
Planta creşte în flora spontană a Eurasiei, cu optimul de adaptare ecologică şi centrul distribuţiei în Asia Centrală, unde se întâlneşte mai ales în zonele montane. Dacă în Asia ocupă un areal imens, partea din Europa unde este răspândită contă într-o prelungire minusculă.
La noi în ţară este răspândită îndeosebi în regiunea deluroasă a Munteniei şi Moldovei, fiind mai rară în stepele litorale ale Mării Negre. Cea mai largă răspândire a cătinei a fost observată în zona bazinului râului Buzău, unde creşte din abundenţă atât de-a lungul albiilor râurilor şi izvoarelor, cât şi pe versanţii care urcă la mari înălţimi. Este o plantă căreia-i priesc terenurile sălbatice, cu vegetatie diversă şi însorite.
Conform cercetărilor efectuate de specialişti de prestigiu precum Ing. Ştefan Manea, prof. univ. dr. chim. Ion Brad, dr. Luminiţa Brad şi Ing. Florica Radu, cătina care creşte în ţara noastră are un conţinut chimic de excepţie, poate cel mai bogat din întreaga lume. Planta a fost studiată şi ameliorată în Staţiunea Horticolă "Mărăcineni", unde s-au obţinut varietăţi cu ţepi reduşi. Trebuie menţionat că nicăieri în lume nici varietatea naturală, nici soiurile ameliorate nu au conţin atât de multe principii active, vitamine, minerale, microelemente, flavonoizi şi aminoacizi la nivelul cătinei care creşte în România, mai ales în zona subcarpatică.

Cătina prin istorie

Primele popoare care au descoperit valenţele terapeutice ale cătinei au fost tracii, hinduşii, grecii, chinezii, mongolii, celţii şi slavii. Prima documentare scrisă apare în secolul VII după Hristos în tratatul clasic de medicină tibetană "Rgyud Bzi" care recomanda în mod explicit consumul de fructe de cătină pentru şerpaşi sau cei care călătoreau la mari înălţimi.
Cele patru cărţi fundamentale ale medicinei chinezeşti tradiţionale apărute în decursul dinastiei Tang (907 după Hristos) recomandau tratamentul cu cătină pentru tratamentul bolilor de piele şi afecţiunilor tubului digestiv. În Rusia, unde creşte pe suprafeţe foarte mari, cătina a fost numită "Ananas Siberian" datorită sucului plăcut şi proprietăţilor revigorante, foarte apreciate în condiţiile climei aspre de acolo.
Virtuţile plantei nu au scăpat neobservate şi în perioada modernă, când au fost pentru început utilizate experimental în alimentaţia cosmonauţilor sovietici, deoarece pe lângă celelalte calităţi ale cătinei, oamenii de ştiinţă din Moscova au descoperit că aceasta protejează organismul uman de radiaţiile cosmice. Potenţialul cătinei a determinat introducerea ei ca plantă de cultură în S.U.A., Canada, Germania, Rusia, China şi Ucraina. Există la nivel mondial numeroase institute de cercetare care studiază şi în prezent tainele acestui adevărat miracol al Naturii.
Cu toate că se foloseşte din cele mai vechi timpuri, cătina este prelucrată industrial doar în decursul ultimelor decenii, iar în ultimii ani a devenit speranţă pentru suferinzii multor afecţiuni grave.
În România, de peste 30 ani se fac cercetări sistematice asupra cătinei de către Institutul de Cercetare Chimico-Farmaceutic şi Institutul de Cercetări Alimentare. Cercetările urmăresc valorificare componentelor chimic din plantă. Produsul cel mai valoros este aşa numitul ulei de cătină.

Ce conţine ?

Pentru biologie şi medicină, cătina românească prezintă încă un mister ale cărui taine binefăcătoare aşteaptă să fie descoperite în totalitate, în ciuda deceniilor de cercetări minuţioase. Până în prezent cercetările au confirmat faptul că fructele de cătină constituie cea mai bogată sursă naturală de vitamina A, vitamina E, carotenoizi şi flavonoizi.
Conţine şi cantităţi mari de vitamina C, vitaminele B1, B2, K, F şi P, alături de microelemente, acizi graşi esenţiali şi fitostenoli. În urma analizelor de laborator a reieşit că fructul cătinei conţine substanţă uscată în proporţie de doar 10-20%, restul compoziţiei constând în zaharuri, acizi organici, pectine, flavonoide, celuloză, proteine, ulei, betacaroten, fosfor, calciu, magneziu, potasiu, sodiu, fier, tot complexul vitaminelor B.
Celebrul şi căutatul ulei de cătină conţine la rândul său, în proporţie de circa 80-90% acizi graşi esenţiali, licopen, tocoferoli şi fitosteroli. Seminţele de cătină sunt bogate în acizi graşi nesaturaţi, iar frunzele şi scoarţa arbustului conţin tocoferol şi sitosterol.

Cum ne ajută cătina ?

Frunzele, scoarţa, seminţele, dar mai ales fructele de cătină au rezultate extraordinare atât în scop medical, cât şi alimentar. Efectele secundare negative sunt de-a dreptul neînsemnate. Foarte apreciat este uleiul de cătină, fiind utilizat cu un succes deosebit chiar şi în cazuri grave de arsuri termice şi chimice, sau afecţiuni ale pielii determinate de expunerea la iradieri. Merită amintit un caz relatat de ing. Ştefan Manea, referitor la un accident de muncă grav petrecut în anul 1985 la Combinatul Chimic Giurgiu.
Accidentul respectiv s-a soldat cu şase victime, cu arsuri de gradele 3 şi 4 pe suprafeţe de peste 50% din piele. Trei dintre bolnavi au fost diagnosticaţi fără şanse de supravieţuire şi au rămas internaţi la Sitalul Judeţean Giurgiu în aşteptarea fatidicului deznodământ.
Ing. Ştefan Manea apelează urgent la profesorul universitar Ioan Brad, unul dintre cei mai mari experţi în cătină la nivel mondial. Acesta este adus de urgenţă cu elicopterul de la Facultatea de Medicină din Târgu Mureş, unde pe atunci era profesor. Ioan Brad a venit cu ulei de cătină cu care le-a uns şi pansat rănile celor trei muribunzi. Rezultatul a fost de-a dreptul miraculos. Cei trei ingineri nu au intrat în blocaj renal în faza următoare, iar arsurile s-au vindecat. Cei trei au scăpat de la moarte şi trăiesc sănătoşi şi în prezent.
Uleiul de cătină este folosit şi în tratamentul ulcerului gastric şi duodenal, diareei, urticariei şi stărilor alergice, maladiilor neuroendocrine, reumatismului, afecţiunilor circulatorii şi hepatice, alcoolismului, anemiei, asteniei şi chiar stresului. Utilizările cătinei în geriatrie au dat rezultate spectaculoase, iar cercetările recente o recomandă şi în oncologie. Cercetări efectuate în Marea Britanie au descoperit capacitatea cătinei de a inhiba dezvoltarea unor tumori.
De asemenea, este eficientă şi în tratarea hipertensiunii arteriale, afecţiunilor coronariene, oftalmologice şi gingivale. Este un redutabil antidepresiv, antiacneic, contra keratozei, leucoplaziei, antimutagen, antioxidant în mastite, rinite, fotofobii, boli cronice pulmonare. Este folosită cu succes şi în tratamentul psoriazisului, în prevenirea cancerului şi ca imunostimulator, prevenirea adenoamelor, tratamentul cancerului mamar, antibacteriană, inhibitoare a poftei de mâncare în cazurile de obezitate., reglatoare a lipoproteineinemiei, tratamentul leucemiilor şi limfoamelor, afecţiuni osteoarticulare, O.R.L., inflamaţii digestive, constipaţie, afecţiuni ale aparatului urinar şi al celui genital, afecţiuni hematologice, afecţiuni virale, afecţiuni ale sistemului nervos şi psihice.
În plus, în cătina albă se găsesc o seamă de substanţe cu efect hormonal prin ele însăşi, sau substanţe care reprezintă precursori ai anumitor hormoni.
În uleiul de cătină este probabilă existenţa prostaglandinelor (acestea sunt considerate hormoni celulari, respectiv modulatori ai activităţii hormonale care stimulează musculatura netedă), dar mai precis se găsesc acizi graşi nesaturaţi cu două sau trei duble legături care sunt precursorii siguri ai prostaglandinelor. O altă susbstanţă cu efect hormonal cre se găseşte în cantităţi mari în cătină este serotonina. Ea are ca precursor triptofanul - aminoacid esenţial care se găseşte în cantităţi mari îndeosebi în fructele uscate şi pulverizate de cătină.
Cu aceste calităţi şi proprietăţi extraordinare, dintre care multe aşteaptă să fie descoperite de lumea ştiinţifică, cătina care creşte în România se remarcă încă o dată ca una dintre cele mai valoroase plante cu uz medicinal şi alimentar din întreaga lume. Iar noi românii putem oricând să apelăm la secretele acestei adevărate comori a botanicii naţionale.


Bibliografie:

Cătina şi uleiul de cătină - Ing. Ştefan Manea
Cătina albă-O farmacie într-o plantă - Prof. univ. dr. chim. Ion Brad, Dr. Luminiţa Brad, Ing. Florica Radu

Sursa: articol preluat integral de pe descopera.ro 

O spectaculoasa ploaie de meteoriti a dus la ranirea a aproape 1000 de persoane în Rusia

 

 O ploaie de meteoriţi ce a avut loc în zona centrală a Rusiei a provocat vătămări şi a dus la distrugerea multor ferestre ale clădirilor din Chelyabinsk.

 

Locuitorii din regiunea Ural au observat de-a lungul a sute de kilometri roci strălucitoare ce s-au prăbuşit la sol.

În Chelyabinsk, unda de şoc a meteoritului a dus la prăbuşirea unui acoperiş, la spargerea a nenumărate ferestre şi la activarea alarmelor automobilelor. De asemenea, locuitorii au relatat că solul s-a mişcat.

Urme ale meteoriţilor s-au putut observa şi în Yekaterinburg, la 200 de kilometri la sud-est de Chelyabinsk.

„Un meteorit a explodat deasupra regiunii Chelyabinsk”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului de urgenţe pentru agenţia rusă Interfax.

„La ora 09:20 locală (03:20 GMT) un obiect a fost observat deasupra oraşului Chelyabinsk zburând cu o viteză mare şi lăsând o dâră în urmă. La două minute distanţă s-au auzit două explozii. Unda de şoc a spart geamurile din Chelyabinsk şi din alte oraşe din regiune”, a declarat Yuri Burenko, un oficial local.

 Conform celor mai recente date, 985 de persoane au solicitat asistenţă medicală, cea mai mare parte fiind rănite în urma spargerii ferestrelor. Conform agenţiei de presă RIA, 112 persoane au necesitat spitalizarea.

Ministerul de Urgenţe a anunţat că nivelul radiaţiilor din regiune nu s-a schimbat. Autorităţile ruse au anunţat că 20.000 de lucrători au fost trimişi în regiune pentru a ajuta persoanele rănite şi pentru a identifica oamenii ce necesită ajutor.

Cele mai recente estimări ale Ministerului de Urgenţe arată că meteoritul a provocat daune unui număr de 297 de clădiri, dintre care 6 spitale şi 12 şcoli.

Situaţia putea fi mult mai gravă. Zona din jurul oraşului Chelyabinsk găzduieşte zeci de fabrici de armament, „inclusiv fabrici implicate în producţia de arme termonucleare”, a explicat Vladimir Lipunov, astrofizician la Institutul de Stat de Astronomie Shternberg. „Toată lumea ştie ce se întâmplă în zona Uralilor. Totul putea fi mult, mult mai grav”, a declarat Lipunov pentru televiziunea rusă NTV.

Academia de Ştiinţe din Rusia a estimat că meteoritul cântărea aproximativ 10 tone. Acesta a intrat în atmosfera Pământului cu o viteză de cel puţin 54.000 de km/h, separându-se în mai multe bucăţi la aproximativ 30-50 de kilometri deasupra solului.

Iată câteva secvenţe video capturate de cetăţenii din Chelyabinsk:

Meteoritul poate fi văzut la minutul 4:40, unda de şoc la minutul 7:00:










Surse: BBC News, Slate, BuzzFeed, Moscow Times, New York Times

Unul dintre cele mai vechi temple din lume a fost descoperit de arheologi în Peru

 

Arheologii din Peru anunţă descoperirea unui templu în situl El Paraiso, în apropiere de capitala Lima.

Intrarea în structura dreptunghiulară, despre care se crede că datează de acum 5.000 de ani, se face printr-un culoar îngust, anunţă cercetătorii.

Dacă vechimea templului va fi confirmată, acesta se va număra printre cele mai vechi situri din lume, fiind comparabil cu străvechiul oraş Caral, aflat la 200 de kilometri la nord de El Paraiso.

În centrul templului arheologii au descoperit o vatră despre care cred că era folosită pentru a arde ofrande în cadrul ceremoniilor religioase.

Situl în care a fost descoperit acest templu, El Paraiso, cuprinde 10 ruine, fiind unul dintre cele mai mari situri arheologice din zona centrală a Republicii Peru.

Arheologii au descoperit această structură ce măsoară 6,82 metri pe 8,04 metri în aripa dreaptă a piramidei principale din El Paraiso.

Specialiştii desfăşurau un efort de conservare a sitului la ordinul Ministerului Culturii din Peru când au identificat rămăşiţele, ce nu fuseseră observate până acum din cauza nisipului şi a pietrelor care le acopereau.

Zidurile templului erau concepute din piatră şi acoperite cu argilă galbenă foarte fină, în care s-au găsit urme de vopsea roşie.

Arheologii spun că descoperirea sugerează că cercetătorii s-au înşelat cu privire la comunităţile care au trăit în perioada cuprinsă între 3.500 î.e.n şi 1.800 îe.n., acestea prezentând legături mai apropiate decât se credea până acum.

Rafael Varon, ministru adjunct în cadrul Ministerului de Cultură, afirmă că templul reprezintă prima structură de acest tip identificată în zona centrală a ţării sud-americane.

„Descoperirea oferă noi dovezi ce susţin ipoteza conform căreia regiunea din jurul Limei juca un rol cheie în viaţa civilizaţiilor de pe teritoriul Andin, subliniind importanţa sa economică, politică şi religioasă încă din timpuri străvechi”, afirmă oficialul peruan.

Arheologul Marco Guillen, care a coordonat echipa de cercetători care a făcut această descoperire, afirmă că vatra descoperită oferă noi indicii despre civilizaţia care a folosit acest templu.

„Principala caracteristică a religiei lor era folosirea focului, care ardea în centrul templului. Fumul permitea preoţilor să formeze o conexiune cu zeii lor”, a explicat acesta pentru BBC.

Mii de ruine rămân încă nedescoperite în Peru, motiv pentru care această ţară este populară atât în rândul arheologilor, cât şi în cel al jefuitorilor de antichităţi.

Sursa: BBC News, AFP, aricol preluat integral de pe descopera.ro

Un asteroid va trece maine aproape de Pamant

Asteroidul 2012 DA14 va trece mâine la o distanță de 27.650 de kilometri de Pământ. Este cea mai mică distanță la care a trecut vreodată un asteroid de dimensiunea aceasta de la începutul monitorizării asteroizilor, relatează LiveScience.
Însă oamenii de știință au arătat că asteroidul nu reprezintă un pericol pentru planeta noastră. Potrivit estimărilor, asteroidul 2012 DA14 are un diametru de aproximativ 50 de metri și o masă de 130.000 de tone.

Asteoidul va trece la o distanță mai mică decât cea la care se află unii dintre sateliții artificiali aflați pe orbită în jurul Pământului. El a fost descoperit în urmă cu un an, în februarie 2012, cu ajutorul Observatorului astronomic din Mallorca (Insulele Baleare, Spania).

Asteroidul 2012 DA14 se va apropia de Terra și în viitor. Potrivit calculelor NASA, există un risc cumulat de 0.0000036% ca asteroidul să lovească Pământul în intervalul cuprins între anii 2080 și 2106.

„Cred că poate cel mai important lucru în legătură cu acest asteroid este că el ne amintește că amenințarea venită din partea unor astfel de obiecte este foarte reală”, a declarat pentru CosmosMagazine Jonti Horner, astronom independent la Universitatea New South Wales din Sydney, Australia.

Extractul fructului de graviola, de 1.000 de ori mai benefic decât chimioterapia

În urmă cu un sfert de secol oamenii de ştiinţă au realizat o analiză asupra seminţelor din  fructul Soursoup, cunoscut şi sub numele de Graviola, care în acel moment demonstra un potenţial atât de uimitor în ceea ce priveşte lupta împotriva cancerului, încât în cadrul comunităţii medicale convenţionale cercetarea era privită cu neîncredere totală, relatează Wakeup-world.com.

Compusul 1, unul din cele cinci extracte din seminţele de graviola a fost descoperit că este “citotoxic selectiv pentru celulele adenocarcinome ale colonului (HT-29) în care există de 10.000 de ori potenţa adriamicinei”.

Adriamicina este denumirea comercială a agentului chimic doxorubucină şi este cunoscut sub numele de “diavolul roşu”, poreclă obţinută atât datorită culorii roşii puternice cât şi efectelor secundare teribile ce ameninţă viaţa, care includ printre altele şi daune fatale ale  sistemului cardiovascular.

Această lipsă cumplită a “citotoxicităţii selective”, abilitatea de a ucide celulele canceroase şi nu pe cele sănătoase, este ceea ce face adriamicina atât de periculoasă.

De la studiul din 1996, fructul de graviola a fost foarte puţin cercetat. A existat un studiu al celulei în 1999 care a descoperit că fructul Soursoup are o activitate împotriva cancerului la prostată şi a celui mamar. Un alt studiu asupra celulei realizat în 2002 a demonstrat faptul că graviola are activitate împotriva cancerului hepatic, însă nici o altă analiză nu a fost la fel de promiţătoare ca studiul original din 1996.

 Apoi, în 2011, revista “Nutriţie şi Cancer” a prezentat o cercetare promiţătoare asupra fructului de graviola şi a cancerului mamar. Cercetătorii au descoperit că extractul de graviola (GFE) suprima aşa-numita exprimare a oncogenei (sau gena care cauzează cancerul) în cadrul celulei cancerului mamar. Oncogena cunoscută sub numele de receptor al factorului de creştere epidermal (EGFR) este de obicei supra-exprimată în cancerul mamar, şi de aceea este o ţintă ideală pentru terapie.

 Potrivit oamenilor de ştiinţă “un tratament alimentar de 5 săptămâni cu GFE (o alimentaţie de 200 mg/kg) a redus în mod semnificativ exprimarea proteinei de EGFR, p-EGFR şi p-ERK în tumorile MDA-MB-468 (cancer mamar) cu 6%, 54% şi respectiv 32,5%. În ansamblu, alimentaţia cu GFE a inhibat creşterea tumorilor cu 32% (P<0.01)”.

 Autorii studiului au concluzionat că “aceste date arată că GFE alimentar a indus o inhibare semnificativă a creşterii celulelor MDA-MB-468 în vitro şi în vivo prin intermediul unui mecanism care a implicat calea de semnalizare EGFR/ERK, sugerând că GFE ar putea avea un efect protector pentru femei împotriva cancerului mamar”.

 Având în vedere aceste descoperiri poate ar fi momentul potrivit pentru reintroducerea fructului graviola în tratamentele de prevenire şi/sau tratare a cancerului, cum ar fi cancerul mamar şi de colon.

Sursa: aricol preluat integral de pe financiarul.ro

Vaccinurile provoaca autism

Au inceput să recunoască: VACCINURILE PROVOACĂ AUTISM. Primele despăgubiri

Copii care au dezvoltat autism, în urma vaccinărilor de rutină

- În linişte şi fără prea multă fanfară, Programul Federal de Compesare cu privire la Leziunile provocate de vaccinuri (VICP) din SUA (o instanţă neoficială, al cărei scop principal este să apere industria vaccinurilor de responsabilitatea cu privire la leziunile provocate de produsele lor), a recunoscut că vaccinurile provoacă autismul.
Huffington Post a prezentat cazurile a încă doi copiii care au dezvoltat autism, în urma unor vaccinări de rutină. Părinţii acestor doi copii au primit milioane de dolari care să îi ajute să îşi plătească îngrijirea specială de care au nevoie pentru toată viaţa.
Primul caz a implicat un băiat de zece ani, pe nume Ryan, din California, care a înregistrat un regres rapid într-o tulburare din spectrul autismului (ASD), în urma unor vaccinări de rutină pe care le-a făcut între 2003 şi 2005, mai exact în urma combinaţiei dintre vaccinul rujeolic, rubeolic (MMR) şi cel pentru oreion. Înainte de a fi vaccinat, Ryan era un băiat perfect sănătos, chiar mult mai avansat decât alţi copiii de vârsta lui. Însă, după ce a primit vaccinul MMR pe 19 decembrie 2003, acesta a dezvoltat destul de rapid encefalopatie, adică o inflamaţie cerebrală serioasă.
Familia şi prietenii lui Ryan au depus mărturie înaintea instanţei neoficiale spunând că efectul cumulat al vaccinărilor multiple la care a fost supus băiatul între 2003  şi 2005 l-au făcut să sufere de “disfuncţii mediate neuroimunologice sub forma astmului şi ASD”, o declaraţie pe care guvernul federal a validat-o în cele din urmă, câţiva ani mai târziu. Familia lui Ryan a primit în cele din urmă despăgubiri financiare pentru “prejudiciile create de vaccin”, dar detaliile pertinente ale cazului au fost ţinute departe de opinia publică.
Ryan a primit o sumă forfetară de 969.474,91 de dolari, pentru a acopri “pierderile de venit viitoare (648.132,74 de dolari), durere şi suferinţă (202.040,17 de dolari) şi cheltuielile de îngrijire a vieţii în primul an de boală (119.302 de dolari)”, plus 20.000 de dolari pentru cheltuielile de până la acel moment. O altă sumă confidenţială, câteva milioane de dolari, vor fi investite în anuităţi pentru a acoperi costurile anuale pentru viaţă, care ar putea ajunge la peste zece milioane de dolari. Aproape 80.000 de dolari au fost alocaţi pentru terapia ABA a autismului.

• Cel de-al doilea caz

În mod asemănător, o fetiţă pe nume Emily a dezvoltat o tulburare de convulsii şi o formă de ASD, cunoscută sub numele de tulburare de dezvoltare omniprezentă, după ce a fost vaccinată împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive, precum şi cu MMR, HIB (gripă hemofilică de tip B) şi Prevnar (vaccin pneumococic conjugat), atunci când avea 15 luni.
Potrivit dosarului lui Emily, fetiţa a făcut febră de 40,9 grade Celsius după ce a fost vaccinată, dupăa care au urmat convulsii, episoade de tremurat şi o erupţie cutanată de tip rujeolic.
Iniţial, guvernul a încercat să nege faptul că leziunile lui Emily au fost cauzate de vaccinuri. Inculpaţii au încercat chiar să nege că Emily era într-adevăr bolnavă. Însă, într-un final, medicii au confirmat că Emily a dezvoltat ASD, iar guvernul s-a hotărât să soluţioneze cazul, acordând familiei o despăgubire financiară pentru leziunile induse de vaccinare. În cazul lui Emily, instanţa nu a recunoscut direct că vaccinurile au fost cauza leziunilor fetiţei, dar faptul că a renunţat la apărare nu are nicio altă explicaţie logică.
Emily a primit o sumă forfetară de 1.030.314,22 de dolari “pentru pierderile de venit viitoare (739.989,57 de dolari), durere şi suferinţă (170.499,77 de dolari) şi cheltuieli de îngrijire a vieţii pentru primul an (119.874,88 de dolari), plus 190.165,40 de dolari pentru cheltuielile de până atunci”. O parte din aceşti bani vor fi alocaţi pentru terapia ABA a autismului.
În funcţie de plata din primul an, o sumă estimată la nouă milioane de dolari va fi investită în anuităţi pentru cheltuielile anuale de-a lungul vieţii, care pot ajunge şi până la 50 de milioane de dolari.

•  În trecut, instanţele au recunoscut că vaccinurile provoacă leziuni cerebrale şi dezvoltă autism

În 2008, Curtea Federală SUA a recunoscut că vaccinurile, şi în special cele care conţin conservantul pe bază de mercur Thimerosal, pot determina dezvoltarea autismului. O fetiţă, a cărei identitate este ţinută secretă pentru protecţia familiei, a primit compensaţii după ce o serie de vaccinuri au determinat dezvoltarea unor simptome grave de autism, inclusiv pierderea capacităţii de vorbire, inhibarea oricărui răspuns la mesajele verbale şi imposibilitatea unui contact vizual, printre alte lucruri.
În anul anterior, un băiat pe nume Bailey a primit compensaţii financiare, deoarece a suferit o convulsie şi a dezvoltat Encefalomielită Diseminată Acută (ADEM), după ce a fost vaccinat împotriva rubeolei. Familia lui Bailey a primit despăgubiri pentru leziunile copilului, pe care instanţa le-a recunoscut, cu reticenţă, ca fiind urmări ale vaccinului.

Sursa:  financiarul.ro

De ce ar trebui să te înfometezi un pic în fiecare zi?

   

Încă din copilărie ni se spune că avem nevoie de trei mese pe zi. În ciuda acestei convingeri populare, cercetările oamenilor de ştiinţă sugerează că nu trebuie să mâncăm de multe ori în cursul zilei, pentru că acest obicei ne-ar putea afecta sănătatea. Astfel de concluzii au dat naştere aşa-numitului „post intermitent”, care presupune restricţionarea meselor şi a aportului caloric. Iată de ce unii oameni de ştiinţă sunt de părere că ar trebui să încercăm să ne înfometăm un pic în timpul zilei.

Mulţi oameni asociază postul cu ritualuri religioase sau cure de curăţare a organismului, care sunt ţinute doar de câteva ori pe an. În realitate posturile pot include diverse strategii printre care şi limitarea numărul de mese consumate în anumite zile ale săptămânii. Restricţia calorică pentru durate lungi de timp, spun specialiştii, prevenind apariţia unor probleme de sănătate.

Totuşi, înainte de a intra în amănunte, trebuie menţionat că postul intermitent nu este pentru toată lumea. Mai întâi, ar fi bine să vă consultaţi cu medicul dumeavoastră pentru a vă asigura că sunteţi destul de sănătos încât să vă permiteţi să vă restricţionaţi aportul de calorii pentru o anumită perioadă de timp. În plus, este necesar să înţelegeţi că aceste soluţii nu sunt recomandate drept cure de slăbit, chiar dacă de multe ori ele produc şi pierderi în greutate.

Mâncarea restricţionată pe o anumită perioadă de timp

Unul dintre cele mai importante studii din acest domeniu a fost realizat anul trecut la Salk's Regulatory Biology Laboratory. Într-un experiment, biologul Satchidananda Panda a restricţionat intervalul de timp în care erau hrăniţi şoarecii din laborator. Astfel, subiecţii au ajuns să fie hrăniţi doar într-un interval de 8 ore, în fiecare zi. Cum şoarecii sunt animale nocturne, cele 8 ore în care li s-a permis să mănânce au fost cuprinse în timpul nopţii. Prin acest experiment, cercetătorii şi-au propus să studieze dacă obezitatea şi bolile metabolice, precum diabetul, sunt rezultatul dietelor bogate în grăsimi sau o formă de perturbare apărută în ciclul metabolic.

Pe tot parcursul studiului, Panda le-a administrat şoarecilor multă grăsime. De fapt, 60% din caloriile consumate de animale erau derivate din grăsimi (care au simulat alimentele precum chips-urile şi îngheţata). De asemenea, cercetătorii au creat un grup de control care a avut aceeaşi dietă ca celălalt grup de şoareci dar care a avut şi permisiunea de a mânca la orice oră doreşte.

După 100 de zile, grupul de control era alcătuit din indivizi care luaseră foarte mult în greutate, aveau nivelul colesterolului ridicat şi care experimentaseră probleme la ficat şi un control motor diminuat. Indivizii din celălalt grup de şoareci, în schimb, cântăreau cu 28% mai puţin şi nu au dat semne de probleme de sănătate.

Important este că ambele grupuri au consumat aceeaşi cantitate de calorii, doar că unora li s-a permis să mănânce oricând, pe când alţii au avut doar un program fix. Prin urmare, oamenii de ştiinţă au concluzionat că restricţionarea perioadei în care indivizii se hrănesc poate preveni apariţia bolilor metabolice, cel puţin în cazul şoarecilor. Ei susţin că mâncatul de-a lungul întregii zile, fără un program stabilit, crează tulburări metabolice. Răspândirea aportului caloric pe întreaga durată a timpului tulbură căile metabolice care sunt reglate de ceasurile circadiene.
Este posibil să extrapolăm asta şi la oameni. Deşi antropologii nu cunosc încă dieta strămoşilor noştri din Paleolitic, este puţin probabil ca aceştia să se fi aşezat pentru a lua micul dejun, prânzul şi apoi cina. Aceste mese fac parte din rutina omului modern şi prin urmare este probabil ca strămoşii noştri să fi mâncat o dată sau de două ori pe zi, rezistând multe ore fără hrană.

Şi alte studii au ajuns la concluzii similare. Valter Longo, de la University of Southern California's Longevity Institute, de exemplu, a studiat efectele postului intermitent asupra IGF-1, un factor de creşterea asemănător cu insulina.
Atunci când consumăm alimente, acest hormon ne menţine corpul în „stadiul de funcţionare” în care celulele noastre sunt susţinute să se reproducă şi să faciliteze creşterea. Acest proces este foarte util atunci când avem nevoie de el, dar nu şi atunci când nu ne dorim să ne îngrăşăm. Mai mult, chiar dacă el este bun pentru creştere, procesul poate promova îmbătrânirea.
Pe de altă parte, postul intermitent scade expresia de IGF-1 a corpului şi activează o serie de gene care stimulează repararea ADN-ului. Prin urmare, Lango susţine că restricţionarea alimentară ne determină corpul să treacă de la „modul de creştere”, la „modul de reparare”.
O altă cercetare realizată de Krista Varady de la Universitatea din Illinois, Chicago a analizat impactul pe care îl are postul asupra bolilor cronice, precum bolile cardiovasculare, diabetul de tip 2 şi cancer. Studiul ei, care implică teste realizate atât pe animale, cât şi pe oameni, a încercat să compare efectele postului intermitent cu cele ale restricţiei calorice.
Testele întreprinse de Varady pe animale au arătat că postul intermitent (în acest caz postul ţinut în zile alternative) scade riscul de apariţie a diabetului şi scade concentraţiile de glucoză şi insulină.

Rezultatele experimentelor realizate pe subiecţi umani nu au fost prea diferite. Testele cercetătoarei indică faptul că postul poate duce ca creşterea nivelului de colesterol HDL (colesterolul bun) şi scăderea concentraţiei de trigliceride.      
Mai mult, studiul ei a demonstrat şi că postul intermitent poate oferi multe dintre beneficiile pe care le aduce restricţia calorică, printre care şi o creştere a longevităţii.

Varady recomandă introducerea în rutină a postului în sistemul „o zi da, o zi nu” care presupune ca într-o zi să mâncăm cât simţim nevoia, în timp ce în următoarea nu ar trebui să consumăm mai mult de 600 de calorii. O alternativă ar mai fi postul intermitent numit şi „dieta 5:2”. Oamenii care utilizează această strategie sunt încurajaţi să mănânce normal 5 zile, în timp ce pe parcursul zilei a 6-a şi a 7-a nu trebuie să consume mai mult de 600 de calorii.

Studiul lui Varady este susţinut şi de alte cercetări care sugerează că, în plus, postul intermitent poate oferi beneficii neuro-protectoare şi reducerea riscului de apariţie a bolilor, în general.
O lată cercetare a lui Varady şi alui M. Hellerstein, realizată pe şoareci, sugerează că restricţia calorică şi postul intermitent pot reduce rata de proliferare a celulelor canceroase.

De asemenea, un studiu publicat la sfârşitul lunii trecute (ianuarie 2013) a indicat că restricţia calorică are capacitatea de a lungii telomerii care au efect protector asupra ADN-ului şi a materialului genetic.

Sursa:articol preluat integral de pe descopera.ro; io9

De ce nu mai conţin cocaină băuturile de tip cola?

   

Astăzi, băuturile dulci de tip cola se numără printre cele mai populare răcoritoare din lume. Puţini cunosc, însă, istoria inedită a băuturilor cu cola.

În 1863, chimistul parizian Angelo Mariani a decis să combine coca cu vin, comercializând această băutură sub numele Vin Mariani. Amestecul de cocaină cu alcool duce la formarea unui alt drog – cocaetilena – cu efecte similare cocainei, diferenţa constând în efectul euforic mai pronunţat în cazul cocaetilenei.

Băutura inedită concepută de Angelo Mariani s-a dovedit foarte populară în Europa. Printre pasionaţii vinului Mariani s-au numărat Jules Verne, Alexandre Dumas şi Arthur Conan Doyle, băutura fiind lăudată inclusiv de liderii religioşi de la acea vreme.

Istoria consemnează proclamaţia celui mai important rabin din Franţa, care a spus „să fie lăudat vinul lui Mariani!”, iar liderul Bisericii Catolice de la acea vreme, Papa Leon al XIII-lea, purta mereu cu el o ploscă cu vinul lui Mariani, decernându-i o medalie de aur chimistului francez.

Observând succesul incredibil avut de băutura lui Mariani, farmacistul american John Stith Pemberton a decis să conceapă propria sa versiune. Rezultatul a purtat numele de „Pemberton's French Wine Coca”, licoarea fiind comercializată drept panaceu. Printre altele, Pemberton susţinea că băutura sa „învigorează organele sexuale”.

La scurt timp după lansare, Pemberton s-a confruntat cu o mare problemă: băutura sa a devenit ilegală în regiunea din statul american Georgia unde acesta locuia. Motivul nu era cocaina, ci alcoolul. Inventatorul american nu s-a dat bătut, însă, şi a înlocuit vinul din băutură cu un sirop de zahăr. Noul produs a fost lansat pe piaţă în 1886 sub numele de „Coca-Cola”, respectând în totalitate legile care interziceau folosirea alcoolului.

În scurt timp, băutura a devenit foarte populară drept „băutură a intelectualilor” în rândul albilor bogaţi din Atlanta. Aceştia se întâlneau la farmacii pentru a consuma băutura, locuri ce deveniseră o alternativă la baruri pentru clasele înstărite din Georgia.

Începând cu 1899, Coca-Cola a început să fie vândută în sticle, ceea ce permitea şi afro-americanilor să consume această băutură. Până atunci, Coca-Cola fusese vândută în exclusivitate în farmacii, locuri segregate, în care americanii de culoare nu puteau pătrunde.

La scurt timp după ce americanii de culoare au început să aibă acces la Coca-Cola, albii din clasa mijlocie au început să se îngrijoreze că această băutură contribuia la consumul excesiv de cocaină în rândul afro-americanilor. Ziarele din sudul Statelor Unite au început să relateze că „diavolii negri dopaţi cu cocaină” violează femeile albe, iar poliţia nu îi poate opri. Din acest motiv, în 1903 reprezentanţii companiei Coca-Cola au reacţionat la temerile populaţiei albe, eliminând cocaina din băutură şi adăugând mai mult zahăr şi cofeină.

Cocaina avea să devină ilegală în SUA abia în 1914, la 11 ani după schimbarea efectuată de reprezentanţii companiei Coca-Cola. Principalul motiv consta în efectele sociale ale acestui drog, nu faptul că aceasta afecta sănătatea utilizatorului. Documente din acea eră confirmă că argumentele rasiste erau foarte răspândite, jucând un rol important în condamnarea cocainei. În 1910, Dr. Hamilton Wright, un reprezentant al Departamentului de Stat american, scria că „folosirea cocainei de către negrii din Sud este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă forţele de ordine, pentru că aceasta îi stimulează să violeze”. De asemenea, în 1914 doctorul Edward Williams scria în jurnalul Medical Standard că „negrul care a devenit dopat cu cocaină este o ameninţare pentru comunitatea sa; întreaga sa fire este schimbată în rău. Negrul timid dezvoltă un curaj aproape incredibil”.

Astăzi, Coca-Cola continuă să conţină coca, însă ecgnonina, alcaloidul cheie, este eliminată din fruza de cocă. Acest proces de extracţie a fost perfecţionat abia în 1929, astfel că până atunci elementele psihoactive ale frunzei de coca continuau să se găsească în cantităţi mici în Coca-Cola.

Autorul Dominic Streatfield relatează în cartea sa „Cocaine: An Unauthorized Biography” că acest proces de extracţie este realizat astăzi într-o fabrică din New Jersey deţinută de compania Stepan. În 2003, Stepan a importat 175.000 de kilograme de coca pentru Coca-Cola, o cantitate suficient de mare pentru a produce cocaină în valoare de 200 de milioane de dolari. Din acest motiv, fabrica în care este produs extractul din frunze de coca (cunoscut sub denumirea de "Merchandise No. 5") este foarte bine păzită.

Surse: articol preluat integral de pe descopera.ro;  The Atlantic, The New York Times